Mi-am
imaginat uneori cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis.
Permiteti-mi sa reformulez: mi-am imaginat cu groaza cum trebuie sa fi
fost viata lui Ovidiu la Tomis. Oricat
incercau revistele de cultura autohtone sa ma convinga ca marele poet
admira masculinitatea barbosilor daci, nu ma dadeam convinsa. Cetateanul
Romei iubitor de clima calda, bai si discutii despre arta, nu-mi parea
genul care s-ar fi integrat intr-un grup de daci, mai degraba amatori de
ghicitori decat de poezii despre arta iubirii- sau cel putin asa imi
inchipuiam eu.
Cartea lui Vintila Horia [Dumnezeu s-a nascut in exil]
este jurnalul ascuns al lui Ovidiu. Un jurnal lipsit de zorzoane
stilistice, curat si sincer. Este splendida viziunea autorului:
metamorfozarea subtila a poetului dintr-un hedonist cu pana fermecata
intr-un exilat care il asteapta pe Dumnezeu, care asteapta Adevarul.
Drama lui Ovidiu este ca a avut tot ce si-a dorit- avere, faima, amante,
sotii- si toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i umple un gol din
suflet. La Tomis se vede nevoit sa isi sondeze adancimile sufletului,
caci ce altceva este de facut in taramul barbarilor? Amintirile se
impletesc cu prezentul si cu speranta ca se va intoarce la Roma. Este in
descrierea Daciei exilatului Ovidiu ceva care te infioara si iti da
senzatia de frig. Vintila Horia, la randu-i exilat, isi varsa sufletul
in randurile cartii- randuri adeseori triste, dar nu lipsite de
speranta, caci Dochia, servitoarea daca, ii impartaseste poetului o
mostra de intelepciune barbara: ca sa fii fericit nu ai nevoie sa posezi
tot ceea ce iti doresti.
Aminitirea Romei incepe sa se estompeze, desi dorinta de a o revedea nu dispare [asemeni tentatiei pacatului], iar pe acest fundal un doctor grec ii aduce vestea ca l-a cunoscut pe Mesia, a vazut steaua si l-a aflat pe Fiul lui Dumnezeu abia-nascut in bratele Sfintei Maicii Sale. Dar doctorul l-a pierdut pe Mesia si de atunci tot cauta, pribeag fara alinare in asteaptarea inceputului propovaduirii. Noul zeu il insufleteste pe Ovidiu, care la randu-i asteapta cuvintele vietii, cuvintele Adevarului.
Cartea
lui Vintila Horia, in ciuda faptului ca a fost caracterizata ca fiind
necomerciala, a avut mare priza la public. Distins cu premiul Goncourt
si intrand apoi intr-un scandal provocat de acuzatiile de fascism venite
din tara, romanul-jurnal ramane, in incantatoarea-i simplitate
stilistica si in sinceritatea-i dezarmanta, o carte care merita citita.