O pisică te îndeamnă să citeşti mai mult

Nu ridicaţi o sprânceană în mod vădit suspicios, vă rog. Da, această postare este despre o carte de non- ficţiune al cărei protagonist este reprezentat de un motan care şi-a dus traiul într-o bibliotecă dintr-un orăşel obscur din Iowa. Şi da, recunosc- îmi plac pisicile atât de mult încât ideea de a citi despre o felină portocalie nu mi s-a părut a fi una rea, ba chiar deloc. Dar să ştiţi că nu-mi pare rău pentru că l-am primit pe Dewey Citeştemaimulte Cărţi în viaţa mea. Povestea acestui motănel merită citită.

Dewey a supravieţuit unei nopţi aprige de iarnă într-o cutie de returnare a cărţilor aparţinând bibliotecii din Spencer. Nu se ştie cine l-a aruncat acolo, dar autoarea cărţii este persoana care l-a descoperit şi care a făcut propunerea de a-l păstra la bibliotecă. Alegerea a fost cum nu se poate mai bună, căci Dewey iubea oamenii. Cei singuri, cei trişti, cei mici, iubitorii de pisici şi nu numai, au avut de beneficiat de pisico-terapia adorabilului animăluţ. Incredibil, dar biblioteca din Spencer a ajuns cunoscută în toată ţara şi chiar peste hotare datorită locatarului pufos dispus să tragă un pui de somn în poala oricărui vizitator doritor.

Nu vă imaginaţi că cele 260 de pagini nu povestesc decât aventurile lui Dewey. Nicidecum. Căci, deşi relatările trăsnăilor şi tabieturilor pisoiului sunt fermecătoare, am apreciat întreruperile prin care aflam detalii despre viaţa celei care l-a iubit cel mai mult, Vicki Myron, autoarea cărţii. Viaţa grea reprezentată de căsnicia cu un alcoolic, problemele de sănătate şi cele financiare, moartea unor rude iubite- nimic nu i-a zdrobit spiritul acestei femei. A găsit mereu puterea de a se aduna şi de a merge mai departe. Ce poate fi mai inspirator de atât?

Dacă mă întrebaţi de ce se merită citită această carte, răspunsul meu este pentru mesajul simplu, dar puternic cum că omul din mila Proniei Divine poate îndura mult mai mult decât îşi imaginează, iar aportul de fericire adus de o felină portocalie nu trebuie neglijat.

Cum să creşti un avocado - prima parte

De fiecare dată când am făcut guacamole am fost fascinată de sâmburele mare al plantei de avocado. Aşa că am decis să încerc să cresc o plăntuţă de avocado. În continuare voi scrie exact cum am procedat:

Pasul 1: După ce aţi învelit sâmburele într-un şervet umed, introduceţi-l într-o pungă şi  aşezaţi-l într-un loc  luminos. 

Pasul 2: După vreo două săptămâni veţi observa că sâmburele s-a despicat în două. Urmează să îl scoateţi din pungă şi să îl introduceţi într-un borcănel pentru a da timp rădăcinei să crească.

Pasul 3: În penultima fază am mutat sâmburele într-un borcan mai înalt, căci, înainte de a fi plantat, rădăcina ar trebui să aibă câţiva centimetri.

[În mod normal sâmburele se fixează cu scobitori pentru a nu se scufunda în apă, eu însă am improvizat cu o structură albastră din plastic care era folosită la ambalarea brânzei feta. Nu e cea mai bună idee însă pentru că sâmburele s-a scufundat de nenumărate ori.]

Înapoi la întrebările de bază

Cartea lui Steve Hely "Cum am devenit un romancier celebru" are un farmec incontestabil: este amuzantă şi brutal de onestă, înţesată de citate din romane de duzină şi, în acelaşi timp, neuitând să vorbească despre meritele scriitorilor de geniu, ne aminteşte una dintre întrebările pe care ni le punem mai rar: "Ce este o carte adevarată?".

Talentatul absolvent de Litere, Pete Tarslow, lucrează într-o agenţie dubioasă pentru un şef care face în permanenţă analogii între lumea contemporană şi Imperiul Roman, scriind scrisori de motivaţie pentru tineri străini cu bani care doresc să aplice la universitate. Pete nu pretinde că ar avea principii, în schimb ştie clar ce vrea de la viaţă: banii şi faima care să îi asigure o casă cu vedere la ocean şi să îi faciliteze accesul la o anumită categorie de femei şi, nu în ultimul rând, să o facă pe Polly, iubita din colegiu, să sufere în ziua nunţii ei.

Animat de aceste deziderate nobile, Pete decide că a scrie o carte serioasă nu este nici uşor şi cu siguranţă nici profitabil. Aşa că după o muncă în niciun caz extenuantă de colectare a clişeelor preferate de cititori şi sub influenţa alcoolului şi a unui medicament obţinut într-un mod neortodox, scrie într-un timp record (dacă vă amintiţi din liceu- Sadoveanu a scris în două săptămâni capodopera "Baltagul") cartea "Clubul Rămăşiţele Tornadei". 

Soarta ţine cu trişorul îndrăzneţ, care se vede propulsat spre faimă şi spre cercul scriitorilor de succes pe care îi dispreţuieşte. Va putea Pete să continue să pozeze în scriitor sau îşi va da în vileag mârşăvia? În aflarea deznodământului veţi fi răsplătiţi de numeroase momente comice, şi veţi fi îndemnaţi să vă puneţi întrebări esenţiale pentru iubitorii de carte.

La început de blog

Blogul de faţă are ca unic scop să vă facă să zâmbiţi. Postările numeroase [căci numeroase vor fi] despre cărţi nu se doresc a fi nici snoabe, nici pretenţioase şi, din păcate, nu cred că vor fi pe gustul profei de română în cazul în care mai tineri cititori vor dori să scape ieftin la o temă printând o recenzie de pe acest blog. Scriu despre cărţi pe care mi-a făcut plăcere să le lecturez, nevăzând sincer scopul în a scrie pentru a desfiinţa nişte autori [să nu vă mire aşadar lipsa articolelor despre Mircea Cărtărescu]. Alte postări vor avea ca teme principale: reţete culinare, reţete naturiste şi plante de casă. Nu sunt fană a postărilor cu iz sentimental, aşa că nu vă aşteptaţi la articole patetice şi vag poetice. Cam atât pentru moment! Să pornim la drum!